Marius Șumudică îl așteaptă pe Damjan Djokovic la Rizespor, însă croatul negociează și cu echipa lui Dan Petrescu: „Eu am fost primul care l-a vrut!”

Marius Șumudică îl așteaptă pe Damjan Djokovic la Rizespor, însă croatul negociează și cu echipa lui Dan Petrescu: „Eu am fost primul care l-a vrut!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Damjan Djokovic este pe picior de plecare de la CFR Cluj, iar croatul este dorit de Kayserispor, formația lui Dan Petrescu, dar și de Rizespor, acolo unde tocmai a ajuns Marius Șumudică.

Mijlocașul va ajunge joi seara în Turcia și trebuie să se decidă repede ce ofertă va accepta. De altfel, Șumudică a și confirmat că Djokovic negociază atât cu Kayserispor, cât și cu Rizespor.

Djokovic mai este sub contract cu CFR Cluj până în iunie 2022.  „Nu pleacă nicăieri, fără o ofertă bună pentru club”, i s-a transmis lui Djokovic, prin intermediul ProSport, de către unul dintre oficialii CFR-ului.

Marius Șumudică îl așteaptă pe Damjan Djokovic la Rizespor: „Poate va călători vineri cu mine!”

„Îl doresc pe Djokovic. Eu am dat o listă de jucători, printre care este și el. Vom vedea unde își dorește să meargă, la Rize sau la Kayserispor. Da, am vorbit cu Djokovic să îl iau la Gaziantep. Nu am vorbit despre Rize. Eu am fost primul care a vrut să îl ia. Nu am avut când să îl abordez acum pentru Rize, dar continui să fiu interesat de acest transfer. Nu știu amănunte financiare și nu sunt în măsură să vi le dau, nu este problema mea.

El are impresarul lui, discută cu cele două cluburi. Poate pleacă vineri cu mine! Dacă el alege să meargă la Kayseri, asta este. Acum nu o să fac o luptă cu Dan Petrescu. Eu nu pot să îi doresc decât multă baftă în continuare. Dacă își dorește să meargă la Rize, va călători vineri cu mine spre Rize”, a spus Marius Șumudică, la Digi Sport.

Damjan Djokovic ar fi mai aproape de Rizespor. Turcii sunt gata să pună pe masă 400.000 de euro pentru transferul mijlocașului, care ar urma să încaseze 500.000 de euro pe sezon.

Pe parcursul carierei, Damjan Djokovic a jucat la echipe precum HNK Rijeka, Spezia Calcio, Greuther Furth, Ajaccio, Bologna, AS Livorno, Monza, Cesen, Spartak Trnava, Excelsior U19, ASO Youth și Haaglandia Youth.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Răsturnare de situație în cazul vatmanului care a intrat în mașina SPP-istului. Ce avea în sânge
Răsturnare de situație în cazul vatmanului care a intrat în mașina SPP-istului. Ce avea în sânge
Cum l-au numit spaniolii pe Andrei Rațiu, după ce a dat o pasă decisivă cu Atletico Madrid
Cum l-au numit spaniolii pe Andrei Rațiu, după ce a dat o pasă decisivă cu Atletico Madrid
Absolventă de Medicină, moartă după o plimbare cu motocicleta în Bistrița-Năsăud
Absolventă de Medicină, moartă după o plimbare cu motocicleta în Bistrița-Năsăud
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Andreea Bănică, aproape goală pe internet, la 46 de ani. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, aproape goală pe internet, la 46 de ani. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una:  - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una: - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
Camping de lux în mijlocul naturii, noua modă în turism. Cât costă un sejur de trei nopţi:
Camping de lux în mijlocul naturii, noua modă în turism. Cât costă un sejur de trei nopţi: "O experienţă minunată"
Cine este PRIMA FEMEIE care va merge pe Lună? Are 45 de ani!
Cine este PRIMA FEMEIE care va merge pe Lună? Are 45 de ani!
Atunci am ajuns bogat! Miliardarul Ion Ţiriac, dezvăluire fabuloasă despre averea lui
Atunci am ajuns bogat! Miliardarul Ion Ţiriac, dezvăluire fabuloasă despre averea lui
Cum arată acum Noah, fiul lui Pițurcă Jr. cu Cristina ICH. A moștenit ochii superbi ai mamei sale
Cum arată acum Noah, fiul lui Pițurcă Jr. cu Cristina ICH. A moștenit ochii superbi ai mamei sale
Dunărea a făcut prăpăd în Ungaria. România e în alertă. Când ajunge viitura la noi
Dunărea a făcut prăpăd în Ungaria. România e în alertă. Când ajunge viitura la noi
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
A MURIT! Anunțul trist al zilei
A MURIT! Anunțul trist al zilei
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
SUA dislocă în Orientul Mijlociu portavionul USS Truman, 90 aeronave, un crucişător, două distrugătoare şi peste 6.500 marinari
SUA dislocă în Orientul Mijlociu portavionul USS Truman, 90 aeronave, un crucişător, două distrugătoare şi peste 6.500 marinari
Chinezii au adus în România rivalul Dusterului. Are șanse să fure din clienții SUV-ului din Mioveni?
Chinezii au adus în România rivalul Dusterului. Are șanse să fure din clienții SUV-ului din Mioveni?
Ce mașină conduce Cornel de la Insula Iubirii de fapt. Imaginile cu el și Iustina în trafic au devenit virale: „Parcă era bogat”
Ce mașină conduce Cornel de la Insula Iubirii de fapt. Imaginile cu el și Iustina în trafic au devenit virale:…
×